E suficient un tur de pista spectaculos ca un simplu muritor sa devina zeu. Nici nu trebuie sa castige cursa, e suficient sa-ti ofere spectacol, sa vezi depasiri spectaculoase, sa vezi cum imblanzeste fiara cu doua roti, cum pastreaza cu maiestrie un echilibru fragil, cum isi depaseste propriile frici si propriile limite. Atunci, tu, privitorul, simti ca poti orice, simti cum iti cresc aripi, imprumuti din miracolul petrecut pe pista. Ochii nu se mai pot dezlipi de ecranul televizorului, nivelul de adrenalina o ia razna, pulsul e vraiste, asteptarea te omoara. Pilotul se desprinde o data, a doua oara, a treia oara, pierzi sirul. Cursa se termina si nici nu mai conteaza cine a iesit pe primul loc. Tot ce iti ramane in minte este minutul de magie in care pilotul isi demonstreaza maiestria.
Nu sunt fan Rossi, dar nu pot sa nu admir perseverenta, talentul si eleganta cu care parcurge fiecare cursa. Meritele lui sunt de necontestat si sunt convinsa ca va fi greu de egalat. Imi plac si rasturnarile de situatie gen iesirile din cursa ale lui Marquez, pe care il admir pentru ca la o varsta la care altii petrec prin cluburi, el munceste din greu pentru a-si implini visul. Sa fi campion mondial la 20 si ceva de ani nu e chiar simplu. Apoi, mai sunt si cursele ca cea de azi in care, un pilot ( Pedrosa) care a stat mult timp in umbra altora, tasneste si face imposibilul posibil. Si asa, incet, incet, microbul se instaleaza si devin fan. Excelenta, in orice domeniu, actioneaza ca un drog. Excelenta a fost reprezentata azi de duelul Rossi-Pedrosa pe pista de la Aragon. Hats off, gentlemen!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu