S-a dus si vara... De unde stiu? Din aer, din lumina solara mai molcoma si mai obosita, din vant, din felul in care canta greierii a disperare, din nostalgia din sufletul meu, din primele nuci verzi mancate pe furis, din gustul merelor, din primele nuante de galben din copaci. Mai e nevoie de alte argumente? Am mancat primele nuci verzi cu pofta dar si cu teama, teama de frig si de iarna, teama de ianuarie si februarie.
Pentru mine toamna e o incantare, e o nebunie de senzatii, arome si culori, e o forta a naturii. Nu cred ca as alege primavara in defavoarea toamnei. Primavara e un copil cam needucat, care nu tine cont de maniere, face totul cu nerabdare si cu nepasare, iar vara e o nebuna infumurata, care crede ca totul i se cuvine si totul i se permite. Toamna, in schimb, face totul cu migala si cu eleganta: asaza culorile, elibereaza arome nebunesti, ploua mult, dar frumos, ne suceste mintile ca o doamna stilata si misterioasa din inalta societate de alatadata si, pana ne dezmeticim, isi ia talpasita si ne trezim cu iarna pe cap.
Dar nu lasa nimic la voia intamplarii: umple camarile, extrage licori fermecate care sa ne tina de urat peste iarna, coace fructele, ne decoreaza peisajul, ne intoarce pe toti in sinea noastra, de unde ne-au scos celelalte doua nebune, primavara si vara.
Toamna e o doamna chiar si atunci cand ne ploua. Ne ploua incet, manierat si cu eleganta. Nu poti sa nu o iubesti chiar si atunci cand ne bate cu vantul si cu ploile reci, pentru ca ne aduna in case langa cei dragi, ne creeaza starea pentru a face planuri pentru anul care vine, cu o ceasca de ceai fierbinte in mana.
Dumnezeu, in nemarginita-i intelepciune, ne-a facut-o cadou! Sa ne bucuram de ea!
